Ai sub 25 de ani? Iată compania americană la care ai cele mai mari şanse să te angajezi
E vorba de compania americană CGS, cel mai mare funizor de outsourcing din România, cu aproape 3.000 de angajaţi în plan local. Dintre aceştia, peste 75% au sub 25 de ani. Dacă ai absolvit o facultate, vorbeşti limbi străine şi ai competenţe tehnice, ai şanse mari să intri în echipa CGS România. Nu e obligatorie experienţa!
Peste 75% dintre angajaţii celui mai mare furnizor de outsourcing de la noi au sub 25 de ani. În 2013, ponderea tinerilor sub 25 de ani a ajuns la 76% din numărul total al angajaților CGS, cel mai mare furnizor de soluţii de outsourcing din România, în creştere faţă de media anului precedent, când a fost de circa 70%. Iată de ce.
“Specificul activităţii de outsourcing ne ajută să sprijinim tinerii, întrucât munca li se potriveşte foarte bine. Outsourcingul proceselor de business are două laturi principale – de back-office şi de front-office. Cea din urmă include toate activităţile care presupun interacţiunea şi relaţiile directe cu clienţii: vânzări, suport tehnic, relaţii comerciale, plăți etc, toate fiind acțiuni caracteristice unui contact center”, explică Vladimir Sterescu, country manager al companiei americane CGS.
Atât domeniile din care provin companiile clienţi, cât şi pieţele pe care acestea activează necesită competenţe pe care le regăsim îndeosebi în rândul tinerilor, adaugă Vladimir Sterescu.
În bună măsură, business-ul CGS provine de la companii din SUA care au ca pieţe de desfacere America de Nord, America Latină şi Europa. În plus, portofoliul de firme din diferite ţări europene s-a extins, încât paleta de limbi străine pe care trebuie să le stăpânească angajaţii este extrem de largă. Mai mult, în majoritatea cazurilor, sunt necesare diferite competenţe tehnice, întrucât majoritatea companiilor care îşi externalizează activităţile provin din IT şi telecomunicaţii, acestea fiind urmate de sectorul bancar, asigurări şi utilităţi, mai explică Vladimir Sterescu.
“Am încurajat întotdeauna în mod constant tinerii şi nu am ezitat să îi angajăm pe cei care nu au multă experienţă dar, în schimb, au anumite aptitudini şi, mai ales, au responsabilitate şi dorinţa de a munci“, explică Vladimir Sterescu.
Tinerii responsabili care vorbesc limbi străine şi au competenţe tehnice corespund profilului căutat de furnizorul american de outsourcing.
“Îmbinarea cunoaşterii limbilor străine cu aptitudinile tehnice sau economice necesare este proprie mai ales generaţiei tinere care a crescut în era telefonului mobil, comerţului online şi aplicaţiilor digitale. Astfel, industria de outsourcing este un mediu potrivit pentru tineri, oferind în plus avantajul unor traininguri extinse: după cum ştie orice absolvent de facultate, până când ai primul loc de muncă, ştii doar multă teorie, ai însă nevoie de un job unde să înveţi practic să prestezi o anumită activitate. La noi, de exemplu, trainingul iniţial durează între 2-6 săptămâni şi este urmat de traininguri periodice, întrucât în cadrul companiilor clienţi pentru care lucrăm apar constant elemente, produse şi proceduri noi”, a conchis Vladimir Sterescu.
Post comment
Sponsori
Recent Posts
- 280 USD pe zi postând comentarii pe YouTube
- Se fac angajări la Ministerul de Interne: se caută 8.500 de oameni. Raed Arafat: “E o hotărâre istorică”
- Cât câştigă un angajat Metro sau Lidl. Profi este la coada clasamentului
- Locuri de muncă pentru români. În ce domenii se fac angajări
- Cum să înveți ușor o limbă străină
Urmareste-ne pe Facebook
Recent Comments
- Cum să înveți ușor o limbă străină on
- Este cea mai cautata meserie din Romania. Nu ai cum sa ramai fara serviciu pentru ca te angajeaza in secunda doi on
- Este cea mai cautata meserie din Romania. Nu ai cum sa ramai fara serviciu pentru ca te angajeaza in secunda doi on
- Jobul tau iti creeaza probleme de sanatate? Afla care sunt cele mai nesanatoase joburi on
- Este cea mai cautata meserie din Romania. Nu ai cum sa ramai fara serviciu pentru ca te angajeaza in secunda doi on
Archives
- April 2022
- August 2021
- June 2020
- November 2018
- August 2017
- March 2017
- November 2016
- October 2016
- April 2016
- February 2016
- May 2015
- March 2015
- November 2014
- October 2014
- June 2014
- May 2014
- March 2014
- February 2014
- January 2014
- December 2013
- October 2013
- September 2013
- August 2013
- June 2013
- May 2013
- April 2013
- March 2013
- June 2012