Ce trebuie să facem pentru a câștiga salarii mai mari « VreauJob.info
hot sex
Jun
3

Ce trebuie să facem pentru a câștiga salarii mai mari

bani_54042500

Românii pot obține salarii mai mari doar pe măsură ce competitivitatea muncii crește, iar aceasta depinde de îmbunătățirea drastică a sistemului de educație, a declarat marți economistul șef al Băncii Naționale a României, Valentin Lazea, în cadrul conferinței “Economia: De la made in Romania la made by Romania”, organizată de Academia de Studii Economice.

“Salarii mai mari în România pot fi obținute doar în condițiile creșterii, în aceeași măsură, a productivității muncii, însă aceasta depinde de îmbunătățirea drastică a sistemului de educație. Cum să faci productivitate, să ai salarii comparabile cu polonezii sau cehii când structura populației României pe niveluri de educație este următoarea: 14% studii superioare, 41% studii liceale sau postliceale și 45% studii primare sau neterminate. Deci despre ce convergență către zona euro vorbim”, a spus Lazea.

El a amintit și de testele PISA (evaluare standardizată internațional, program inițiat de OECD — n.r.) potrivit cărora, din 65 de state analizate, România se află pe locul 45 la matematică, 49 la științe și pe locul 50 la citire, înțelegere text.

“Cu alte cuvinte oamenii de rând, liceenii de rând, nu înțeleg despre ce li se vorbește”, a subliniat Lazea.

Oficialul BNR a amintit faptul că sunt state precum Polonia, Slovacia sau Ungaria, în care salariile sunt mai mari decât în România cu 70% — 80%, dar care, din cauza productivității muncii, ajung să aibă costuri unitare pe forța de muncă similare cu ale României.

“Aceasta spune că noi degeaba am încerca să creștem salariile, chiar și cu 30%, cu aceeași productivitate neîmbunătățită, ajungem să avem costuri unitare cu forța de muncă mai mari decât Polonia, Slovacia sau Ungaria pentru că ei, la salarii aproape duble, au o productivitate mult mai mare”, a mai spus Valentin Lazea.

El a precizat că nivelul de productivitate a muncii în România este unul din factorii care împiedică dezvoltarea produselor “Made by Romania”. Ceilalți factori sunt, în opinia sa, accesul dificil la finanțare pentru firmele din România și lipsa unui ecosistem prietenos pentru inovare.



eJobs

Post comment